Sub blitzul Soarelui scalpat,
Balaurul-Pământ îşi scoate
şubrezita-i limbă de asfalt
pe care miriapozi cu roţi
răcnind ca fiarele cu colţi
gonesc prin aerul înfumurat.
Godzile de beton cu frunţi bituminate,
cu pilozităţi de rufe şi oase laminate
ascund prin cariile fiinţei lor
amoruri de duzină
plănuite la uzină.
Balaurul-Pământ de-acum
e doar o clonă
crescut la orfelinat de-o bonă
căruia prin venele-i canale
îi curge sânge cu fecale.
Şi nici vara lui primară,
Luna,
nu mai e fecioară
de când
aşa,-ntr-o doară,
cu-alura lor cea slută de jamesbonzi
au siluit-o câinii vagabonzi…
